Produse pentru curățare și demachiere – geluri de curățare, balsam și ulei demachiant, cleansere solubile în apă
Un produs de curățare este primul pas în orice rutină, fie ea de bază sau avansată și îndepărtează impuritățile, excesul de sebum, machiajul și protecția solară, pregătind pielea pentru restul produselor de îngrijire. Curățarea este un pas esențial în îngrijirea pielii și ajută la ameliorarea mai multor probleme precum erupții, puncte negre și semne de îmbătrânire.
Ce înseamnă cleanser solubil în apă pentru curățarea pielii?
Cleanserele solubile în apă sunt produse pentru curățarea tenului care se îndepărtează complet de pe piele și nu lasă peliculă grasă așa cum se întâmplă în cazul demachiantelor loțiune sau cremă. Cleanserul solubil în apă se folosește dimineața și seara pentru curățarea tenului. Demachiantul se folosește doar seara pentru a îndepărta machiajul și protecția solară colorată sau rezistentă la apă.
Cu ce ajută produsele pentru curățarea și demachierea pielii?
Indiferent de tipul de ten sau de problemele pe care le ai – fie că este vorba de erupții, riduri, linii fine, roșeață, puncte negre sau pori dilatați – baza pentru o piele sănătoasă și luminoasă este un produs de curățare eficient și blând. Produsele pentru curățare și demachiere curăță pielea fără să-i afecteze bariera naturală, îndepărtează celulele moarte și impuritățile și permite astfel asimilarea mai rapidă a ingredientelor nutritive din seruri și creme hidratante.
Cum aleg un produs Paula’s Choice pentru curățarea tenului?
Alege unul din produsele pentru curățare și demachiere de la Paula’s Choice în funcție de tipul de ten și preferințe. Produsele noastre de curățare pentru față sunt adaptate nevoilor specifice fiecărui tip de ten și au texturi și beneficii diferite.
Dacă ai ten uscat alege un cleanser cremos care curăță fără să usuce pielea, dai ai ten mixt alege un gel de curățare care îndepărtează excesul de sebum fără să deshidrateze tenul, iar dacă ai ten sensibil încearcă gelul cremos din Gama Calm, este cel mai blând produs de curățare.
Ai ten afectat de acnee și exces de sebum? Încearcă gelul de curățare antibacterian cu acid salicilic din gama Clear, este formulat pentru a reduce erupțiile și punctele negre.
Cum se folosesc produsele pentru curățare și demachiere?
Folosește produsul de curățare de două ori pe zi: dimineața și seara. Udă fața, (gâtul și decolteul) cu multă apă călduţă. Aplică o cantitate mică de produs pe piele cu mişcări blânde, circulare. După curățarea pielii clătește cu apă din abundență. Usucă pielea cu un prosop curat.
Dimineața folosește un produs de curățare potrivit tipului tău de ten pentru a îndepărta celule moarte, sebum și impurități acumulate pe piele în timpul nopții.
Seara trebuie să îndepărtezi produsele aplicate dimineața pe piele, sebumul și impuritățile acumulate pe piele în timpul zilei și machiajul (dacă e cazul). Poți folosi același produs de curățare, iar dacă machiajul și protecția solară sunt rezistente la apă poți să repeți curățarea tenului sau să folosești un demachiant Paula’s Choice.
Balsamul și uleiul demachiant Paula’s Choice se aplică pe pielea uscată, iar în contact cu apa formează o emulsie lăptoasă care îndepărtează machiajul rezistent la apă și protecția solară. Continuă rutina de îngrijire cu produsul de curățare folosit dimineața pentru a îndepărta complet urmele de demachiant, impurități și exces de sebum.
Suntem aici să te ajutăm
Pentru orice întrebări despre produsele Paula’s Choice sau dacă ai nevoie de ajutor pentru crearea unei rutine de îngrijire a tenului te rugăm să ne scrii la info@paulaschoice.ro sau să completezi formularul online cu răspunsuri la întrebări despre pielea ta. Consultanții noștri în îngrijirea pielii îți stau la dispoziție pentru a te ajuta să găsești cele mai potrivite produse pentru tine și îți pot recomanda o rutină personalizată de îngrijire a tenului.