Cu toții am fost în situația asta. Ești atașată de fardul acela de ochi care nu se mai fabrică sau nu te înduri să arunci produsul acela vechi de doi ani, crezând că îl vei folosi din nou. Într-o bună zi, nu? Probabil că nu! Trebuie să știi când e cazul să îl arunci – dacă păstrezi un produs de îngrijire sau de machiaj după data de expirare, sunt șanse mari ca microbii și bacteriile să fi pus stăpânire pe produs și să provoace probleme pielii.
Poate părea inofensiv, dar produsele de îngrijire pot dezvolta o mulțime de bacterii. Un studiu din 2013 publicat în International Journal of Cosmetic Science a evaluat rutina de machiaj și obiceiurile a 44 de femei (cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani), iar rezultatele au fost surprinzătoare. 70% dintre femeile implicate în studiu foloseau cel puțin un tip de produs expirat – cel mai adesea, machiajul pentru ochi (mascara, creion de ochi, fard de ochi).
Cercetătorii au analizat mostre din astfel de produse și au descoperit că 67% din produse conțineau microorganisme cu potențial dăunător (inclusiv staphylococcus corynebacterium și moraxella, des întâlnite în infecțiile pielii).
Iată ce trebuie să știi despre durata de valabilitate a produselor tale favorite și cum să îți dai seama care dintre ele au depășit termenul de garanție.
Indiferent dacă este vorba de rimel sau cremă hidratantă, conservantul din produse este eficient o anumită perioadă de timp, la fel cum stabilitatea ingredientelor se supune unei interval limitat de timp. Singurele categorii de produse care au ștanțată o dată de expirare clară sunt cele considerate “over-the-counter”, precum produsele de protecție solară și tratamentele pentru tendințele acneice.
Data de expirare a unui produs cosmetic depinde în general de data primei utilizări, ambalajul produsului și modalitatea de păstrare. Folosirea unui produs după data de expirare implică riscul de iritații, mâncărimi, pustule și diverse infecții ale pielii sau ochilor. Citește în continuare pentru a te asigura că folosești produsele în perioada de valabilitate.
Simbolul PAO (un număr urmat de un M și o pictogramă a unui borcan cosmetic) a apărut în Europa și se regăsește pe orice produs de îngrijire sau machiaj comercializat aici. Deși nu este 100% de încredere, simbolul PAO îți spune când trebuie să arunci un produs după ce l-ai desigilat.
Litera M este atribuită cuvântului latin pentru lună, ”mensis”, iar cifra se referă la numărul de luni. Astfel, 12M însoțit de pictograma unui ambalaj cosmetic în formă de borcan ne spune că produsul ar trebui folosit în maxim 12 luni de la data deschiderii, iar după 12 luni ar trebui oprită folosirea lui.
Dacă un produs de îngrijire pare prea decolorat, apos, cu cocoloașe care s-au separat, sau are un miros ciudat și care se simte altfel pe piele față de folosirile anterioare, aruncă-l.
Un ambalaj care s-a deformat sau are semne de deteriorare este cu siguranță un semnal de alarmă că se petrece ceva în interior. Un produs nu trebuie să fie neapărat vechi ca să devină inutilizabil. Expunerea la bacterii poate de asemenea dăuna – acordă atenție sporită felului în care produsele tale de îngrijire sunt depozitate.
Ca regulă generală, produsele care conțin apă printre primele ingrediente au cea mai scurtă perioadă de valabilitate după desigilare, apa încurajând proliferarea bacteriilor și a altor microbi. De asemenea, susceptibile la contaminare cu bacterii și degradare provocate de expunerea la aer sunt și produsele care conțin extracte din plante, indiferent dacă sunt în formă de extracte pure sau mixturi. Gândește-te cât de repede se alterează fructele proaspete!
Produsele fără apă (precum pudrele) au valabilitatea cea mai mare, întrucât aproape nimic nu se poate dezvolta în astfel de produse. Dacă produsul tău este etichetat “fără conservant”, ia-ți măsuri suplimentare de precauție – fără un sistem de conservare, bacteriile se pot înmulți foarte ușor.
În momentul de față, nu există conservanți naturali (precum grapefruit sau arbore de ceai) care să protejeze un produs de o varietate largă de patogeni. Știm că pare mai atractiv un produs conservat cu ingrediente naturale, dar acestea pur și simplu nu sunt la fel de eficiente ca alternativa sintetică.
Deși produsele diferă, precum diferă și condițiile de folosire și depozitare, mai jos poți găsi un mic ghid util care să te ajute să te orientezi în privința perioadei de valabilitate:
Machiaj
– mascara (normal sau rezistent la apă), creion, gel, tuș de ochi: între 4 și 6 luni (aruncă întotdeauna rimelul uscat – nu adăuga niciodată apa pentru a îi prelungi folosința)
– corector sau fond de ten (lichid, cremă, stick): între 6 luni și 1 an
– produse de tip pudră: 2-3 ani
– ruj, creion de buze, gloss: 2-3 ani
Îngrijirea pielii
– produs de curățare: 1 an
– toner: între 6 luni și 1 an
– exfoliant AHA/BHA: 1 an
– cremă hidratantă/ser: între 6 luni și 1 an
– balsam buze: 1 an
– mostră: 1 zi (Serios! O zi!)
Ține minte: dacă miroase și arată ciudat sau și-a schimbat considerabil textura – aruncă-l! Fii atentă la miros – mirosul este unul din primele caracteristici care se schimbă când un produs a expirat.
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să prelungești perioada de valabilitate a produselor de îngrijire.
DA:
– depozitează produsele într-un sertar sau dulap
– spală-te pe mâini înainte de a folosi produsul
– înfiletează bine capacul după fiecare folosire
– ia în considerare faptul că umiditatea și climatul scurtează perioada de valabilitate
– scrie data desigilării pe produs
– aruncă produsele pentru ochi dacă ai avut o infecție la ochi
– respectă data de expirare de pe produsele de protecție solare, tratamentele împotriva tendințelor acneice sau produsele cu rețetă precum retina a sau antibioticele locale.
NU:
– nu cumpăra produse ambalate la borcan. Astfel de ambalaje au un risc de 100% de contaminare cu bacterii datorită faptului că folosești degetele la fiecare utilizare.
– nu păstra produsele în frigider. Produsele de îngrijire sunt formulate să suporte fluctațiile medii de temperatură, însă nu și căldura/frigul excesiv pe termen lung – asta înseamnă că păstrarea lor în frigider reduce stabilitatea și durata de folosire.
– nu depozita produsele în lumina directă
– nu împărți produsele de îngrijire cu alții
– nu folosi apă sau salivă pentru a subția sau hidrata produse
– nu uita să cureți capacul dacă îl scapi pe jos. Folosește săpun sau alcool isopropilic și usucă-l corespunzător înainte de a-l refolosi.
SC Evora Blue SRL - RO30746151
Str. Lacului, Nr. 8, Cam. C, Et. 1, Ghiroda, Timiș
0733 098 360
© Copyright 2025 Paula's Choice. Toate drepturile rezervate.
Paula's Choice și Cosmetics Cop sunt mărci înregistrate ale Paula's Choice LLC.
Toate prețurile afișate pe site sunt exprimate în LEI și includ TVA (Taxa pe valoarea adăugată)