Pe măsură ce spunem la revedere sezonului rece și cerului înnorat, este timpul să ne reanalizăm rutina de îngrijire. Dacă încă te confrunți cu episoade acneice sau pete roșii rămase în urma pustulelor vindecate, pune în aplicare sfaturile de mai jos care te vor ajută să obții o piele mai netedă înainte de a scoate din dulap hainele de vară și de a planifica vacanța mult dorită!
Asigură-te că produsele de îngrijire pe care le folosești nu conțin iritanți. Produsele care conțin iritanți (precum uleiuri esențiale, mentă, extract de citrice sau alcool denaturat) pot cauza iritații zilnice care pot prelungi timpul de vindecare a pielii și pot înrăutăți situația tenului gras. Acneea este o afecțiune inflamatorie – orice pas care sporește inflamația va face acneea mult mai dificil de tratat.
Dacă ai ten mixt sau gras și folosești creme onctuoase pentru hidratare, este timpul să le abandonezi în favoarea unor formule mai lejere. Emolienții folosiți pentru a crea textura unei creme bogate nu fac decât să prevestească probleme pentru tipul tău de ten, exacerbând zonele predispuse pustulelor și obstrucționând porii.
Nu numai de creme grase trebuie să te ferești, în aceeași categorie intră și produsele de machiaj solide, precum fondurile de ten sub formă de baton, blush-urile cremoase sau corectoarele stick. Astfel de ingrediente includ ceară sau ingrediente de tip ceară pentru a le menține în forma solidă, iar aceasta poate crea dificultăți pentru tenurile predispuse la pori blocați și puncte negre.
Pe cât posibil, încearcă să folosești texturi de gel, loțiuni fluide sau lichide atât în ceea ce privește produsele cosmetice cât și cele de machiaj.
Folosirea unui exfoliant BHA (acid salicilic) în rutina zilnică nu numai că exfoliază suprafața pielii (și estompează decolorațiile) dar penetrează și în interiorul porilor, dizolvând sebumul care duce la apariția punctelor negre și albe și a pustulelor. Odată ce scapi de substanțele care mențin porii blocați și măriți, vei vedea că aceștia vor reveni la dimensiunea inițială.
BHA-ul este de asemenea un produs puternic anti-inflamator care reduce roșeața. Prin urmare, cu un singur produs poți să previi formarea punctelor negre și să accelerezi estomparea petelor post acneice pe care le ai acum.
Poate ai pus la punct o rutină de îngrijire ca la carte, dar nu ai obținut rezultate scontate – este posibil să fie nevoie de o abordare mai specială pentru tratamentul punctelor negre încăpățânate sau decolorațiilor care încă nu s-au estompat.
Nu te descuraja, avem câteva recomandări și pentru aceste probleme. Deși recomandăm întotdeauna produse bogate în ingrediente benefice dovedite, există ceva ce poate fi considerat un shot anti-aging. Include în rutina de îngrijire un ser potent sau tratament localizat care să ajute pielea să se vindece mai repede. Ia în considerare produsul nostru cu 25% Vitamin C + Glutathione Clinical Serum sau 1% Retinol. Bonus: le poți folosi pe amândouă pentru rezultate spectaculoase.
Ingredientele principale pentru pori mai puțin vizibili și mai puține pustule sunt răbdarea și consecvența, însă folosind sfaturile noastre de mai sus vei reduce dramatic timpul de vindecare a pielii tale. Începe acum și vei obține o piele curată până la începutul sezonului estival!
SC Evora Blue SRL - RO30746151
Str. Lacului, Nr. 8, Cam. C, Et. 1, Ghiroda, Timiș
0733 098 360
© Copyright 2024 Paula's Choice. Toate drepturile rezervate.
Paula's Choice și Cosmetics Cop sunt mărci înregistrate ale Paula's Choice LLC.
Toate prețurile afișate pe site sunt exprimate în LEI și includ TVA (Taxa pe valoarea adăugată)