Sarcina și îngrijirea pielii: ce produse sunt sigure?
Pentru că unele ingrediente – atât din medicamentele pe bază de rețetă, cât și din unele produse de îngrijire a pielii – sunt absorbite în corp după ce sunt aplicate pe piele, trebuie să știi ce este sigur pentru folosire în perioada sarcinii și ce trebuie să eviți.
Deși cel mai bine este să te consulți cu medicul tău, ca regulă generală, majoritatea produselor de curățare, tonerelor, cremelor hidratante, cremelor de ochi, exfolianților chimici, balsamurilor de buze care nu conțin ingrediente eliberate pe bază de rețetă sunt sigure pentru folosirea în timpul sarcinii. Însă produsele de îngrijire eliberate pe bază de rețetă sunt o cu totul altă discuție. Mai jos îți explicăm ce trebuie să știi ca să iei deciziile cele mai bune.
Ce produse poți folosi în timpul sarcinii
Suntem întrebați adesea dacă produsele noastre care conțin hydroquinone, filtre solare, acid glicolic (AHA) sau acid salicilic (BHA) sunt sigure pentru folosirea în timpul sarcinii sau alăptării. Din păcate mulți medici nu au un răspuns pregătit și le lasă pe viitoarele mame frustrate și confuze. Am discutat cu Colegiul Medicilor Obstetricieni și Ginecologi din SUA despre produsele de care suntem întrebați cel mai des și asta este ceea ce ne-au spus:
- Hydroquinone n-a fost testată pe animale sau oameni în privința siguranței în timpul sarcinii așa că nu există informații care să evalueze riscurile. Cel mai bine este să eviți să folosești hydroquinone în timpul sarcinii și alăptării.
- Benzoyl peroxide este un excelent ingredient în combaterea pustulelor și este considerat sigur în concentrații mici (5% sau mai puțin) în timpul sarcinii. cialeza ludicA este la fel de sigur și ajută la reducerea erupțiilor și petelor cauzate de erupții. Antibioticele actuale pe bază de rețetă, precum eritromicina, sunt considerate sigure în timpul sarcinii.
- Acidul salicilic (BHA) este considerat un exfoliant de top pentru piele, însă folosit în concentrații mari pentru peelingurile profesionale este considerat un risc în timpul sarcinii. Totuși, procentele mici (maxim 2%) folosite în produsele de îngrijire a pielii sunt considerate sigure în timpul sarcinii aplicate pe zone restrânse de piele, de exemplu pe toată fața (nu aplica pe tot corpul) . Poți să iei în calcul și folosirea exfolianților cu acid glicolic și acid lactic (AHA) pe perioada sarcinii, în concentrații de maxim 10%.
- Filtrele solare (așa cum s-a dovedit în testele pe animale) nu reprezintă un risc în timpul sarcinii. Colegiul Medicilor Obstetricieni și Ginecologi din SUA nu a găsit nici un motiv de teamă întemeiată în privință ingredientelor din produsele cu protecție solară. Deci, folosirea zilnică a produselor cu protecție solară este chiar recomandată de către dermatologi. Dacă simți că pielea ta este mai sensibilă în timpul sarcinii, ia în calcul folosirea protecției solare cu filtre minerale: titanium dioxide și/sau zinc oxide.
Cum să-ți îngrijești pielea în timpul sarcinii
Gândindu-te la restricțiile de mai sus, probabil te întrebi cum o să-ți îngrijești pielea în timpul sarcinii. Nu-ți faci griji; sunt metode pe care le poți folosi pentru a avea grijă de pielea ta și să ai liniștea că bebelușul tău este în siguranță. Iată ce poți face în funcție de problemele pielii tale (și, bineînțeles, discută despre aceste recomandări cu medicul tău):
- Când sunt folosiți în mod constant, exfolianții ajută la estomparea petelor. Sunt și exfolianții mecanici o opțiune, dar nu sunt la fel de eficienți precum exfolianții chimici, AHA și BHA. E indicat să folosești o loțiune de corp cu AHA.
- Aplică întotdeauna protecție solară minim SPF 30 în fiecare zi, fără excepții! Datorită efectului imediat după aplicare, o protecție solară minerală este excelentă pentru reducerea apariției petelor maronii. Ține minte că trebuie să aplici protecție solară, în fiecare zi, fie ploaie, fie soare și să o aplici cu generozitate!
Vergeturile
- Vergeturile care apar în timpul sau după sarcină sunt cauzate de pielea care se întinde extrem de mult pentru o perioadă lungă de timp. Această întindere a pielii poate duce la ruptura structurii de susținere a pielii formată din colagen și elastină (în special a elastinei, care îi permite pielii să revină la forma inițială).
- Vergeturile par a avea și o influență genetică întrucât unele femei le fac și altele nu, însă nimeni nu știe să explice de ce.
- Vergeturile sunt printre cele mai grele probleme de tratat atunci când vorbim de îngrijirea pielii pentru că nu există ingrediente sau produse cosmetice care pot să le îmbunătățească aspectul.
- Masajul pielii cu un serum sau un ulei vegetal fără parfum în timpul sarcinii poate ajuta pielea să devină mai maleabilă și să reducă posibilitatea apariției vergeturilor.
- După naștere și perioada de alăptare, tretinoin (ingredientul activ din Retin-A, Renova sau în forma lui generică) poate îmbunătăți ușor aspectul vergeturilor.
- Alte tratamente medicale de remodelare corporală (după perioadă sarcinii și a alăptării) ce pot fi luate în considerare: lumina intens pulsată (IPL), tratamentele cu laser (PDL, acidul trichloroacetic (TCA), acidul alpha hydroxy sau peelingurile cu beta hdroxy acid.
Rozaceea în timpul sarcinii
- Metronidazole (ingredientul activ în MetroCream, MetroGel și MetroLotion) este considerat sigur pentru a fi folosit în timpul sarcinii.
- Acidul azaleic poate ajuta cu erupțiile și depigmentarea, dar unii îl găsesc eficient și în a controla simptomele rozaceei. Este sigur pentru a fi folosit în timpul sarcinii.
- Un produs ușor cu protecție solară minerală cu titanium dioxide și/sau zinc oxide este recomandat pentru tenul predispus la rozacee, indiferent dacă sunteți sau nu însărcinate. Pentru protecție suplimentară, folosește și un fond de ten sau o cremă colorantă cu protecție solară minerală.
Produse anti îmbătrânire în timpul sarcinii
- Evită retinoizii medicamentoși (Renova, Retin-A, Differin, Tazorac sau Isotrexin) și pe cei pe bază de rețetă. Dacă de obicei folosești astfel de produse gândește-te să îl schimbi cu un produs care nu conține retinol.
- Nu există studii care să susțină că ar fi o problemă folosirea ingredientelor de tip vitamina C, niacinamide, peptide sau alte tipuri de antioxidanți și ingrediente cell-communicating în timpul sarcinii.
- Folosirea constantă a produselor bogate în antioxidanți și ingrediente reparatoare este recomandată, dar repetăm, consultă-te cu medicul tău și urmează-i sfatul.
Aceste informații nu sunt general valabile, dar îți poți face o idee mai clară în legătură cu ce este în regulă să folosești în timpul sarcinii și ce e bine să eviți. Îți reamintim că e bine să discuți cu medicul tău în ceea ce privește folosirea oricărui medicament în timpul sarcinii sau alăptării.