Subiectul pH-ului în industria cosmetică este mai puțin dezbătut, devenind ușor o sursă de confuzie, mai ales pentru că relația acestuia cu pielea noastră și cu produsele pe care le folosim este fascinantă. Dar în ciuda îngrijorării cauzate de subiect, este mai ușor decât crezi să găsești produse cosmetice cu pH echilibrat.
Termenul „pH” se referă la „potențialul de Hidrogen”. Pe scurt, potențialul de Hidrogen are legătură cu activitatea ionilor într-o soluție pe bază de apă (ionii sunt particule care au încărcătură pozitivă sau negativă). Apa, cu formulă chimică H2O, este formată din două molecule de hidrogen și o moleculă de oxigen, astfel că hidrogenul reprezintă 2/3 din molecula de apă.
pH-ul unei soluții apoase este indicat pe o scară numerică de la 0 la 14. Orice valoare sub 7 (7 este pH neutru) este considerat acid, în timp ce un pH mai mare de 7 este considerat alcalin (bazic). De exemplu, sucul de lămâie are pH 2 – este foarte acid, în timp ce amoniacul are pH 12 – este foarte alcalin.
Este important de menționat că, în timp ce diferențele dintre valorile pH-ului ar putea părea mici raportate la matematica normală, scala pH-ului este logaritmică, nu liniară. De aceea, pH 3 este de 100 ori mai puternic decât pH 5.
Pentru o comparație mai ușoară, te-ai putea gândi la diferența dintre valorile de pH ca la scara Richter folosită pentru a măsura magnitudinea cutremurelor. Un cutremur cu magnitudinea 6 este capabil de daune semnificativ mai mari decât unul a cărui magnitudine este măsurată la 3 sau 4.
Așa cum am menționat deja, pH-ul se aplică doar substanțelor apoase, iar uleiurile, unturile și alte produse care nu conțin apă, nu au pH. Pielea are în compoziție un conținut mare de apă (mai mult de 50%), pH-ul pielii se poate măsura din acest motiv.
S-ar putea să te surprindă că suprafața pielii și straturile superioare sunt în mod natural acide, au pH mai mic de 7, făcând compatibilă folosirea produselor cu pH sub valoarea 7. Deși cercetările referitoare la pH-ul pielii citează numeroase valori, cercetările colectate arată că pH-ul mediu al pielii este de 4,7 – 5,5.
Este interesant că pielea bărbaților tinde să fie mai acidă decât pielea femeilor și, deși pH-ul pielii noastre crește odată cu înaintarea în vârstă, acesta rămâne acid. Când ne naștem, pielea are un pH neutru care devine acid în câteva săptămâni de la naștere.
Pielea are la suprafață un strat protector, cunoscut sub numele de manta acidă. Mantaua acidă, împreună cu ingrediente naturale ale pielii, precum ceramide, colesterol, enzime, și chiar sebumul pielii noastre joacă un rol vital în protejarea suprafeței pielii și a straturilor inferioare împotriva factorii din mediul extern.
pH-ul acid al pielii joacă, de asemenea, un rol în menținerea echilibrului microbiomului delicat al pielii. Un microbiom acid face mai dificilă multiplicarea agenților patogeni dăunători care pot cauza erupții sau alte afecțiuni cutanate.
Perturbările puternice și repetate ale pH-ului pielii, (exemplu: spălarea cu săpunuri solide sau lichide alcaline, folosirea abuzivă a peelingurilor acide), pot duce la agravarea afecțiunilor pielii și duc la senzația uscăciune și de piele care ține.
Pentru a evita astfel de probleme, multe persoane caută produse de îngrijire a pielii cu pH echilibrat, dar nu toate produsele au nivelul pH-ului notat pe etichetă, așa că ce rămâne de făcut?
Avem vești încurajatoare: marea majoritate a produselor de îngrijire a pielii pentru curățare sau îngrijire sunt deja echilibrate din punct de vedere al pH-ului. Chimiștii cosmetici sunt conștienți de modul în care pH-ul produselor de îngrijire ne afectează pielea, așa că, de obicei, iau măsuri pentru a asigura un echilibru.
Dacă te întrebi ce se înțelege prin „echilibru al pH-ului”, acesta se referă la produsele formulate cu un pH care se încadrează între 4 și 7. Deși este adevărat că unele produse de îngrijire a pielii au pH în afara acestui interval, în majoritatea cazurilor nu ai de ce să te îngrijorezi.
Cercetările au arătat că schimbările ușoare ale pH-ului pielii (cum ar fi utilizarea unui exfoliant AHA sau BHA al cărui pH este 3,6 sau a unei protecții solare minerale cu pH 7,5) sunt temporare. Pielea se reechilibrează în mod natural la pH-ul său normal, de obicei în decurs de o oră.
Există și un beneficiu: cercetările au arătat că produsele acide (cum sunt exfolianții AHA și BHA sau acidul ascorbic) stimulează pielea să producă substanțe cheie pentru a arăta mai netedă, suplă și hidratată.
Pe de altă parte, utilizarea produselor foarte acide (pH 2,5 sau mai mic) și alcaline (pH 8 sau mai mare) cauzează o perturbare mai semnificativă a pH-ului pielii, și durează mai mult până când pielea revine la normal.
În timpul suplimentar necesar echilibrării, pielea este vulnerabilă la factori care pot declanșa erupții, eczeme, roșeață și sensibilitate. De aceea, utilizarea zilnică a produselor al căror pH este prea mare sau prea mic dăunează vizibil și progresiv pielea.
Am menționat mai sus că majoritatea produselor de îngrijire a pielii au pH echilibrat, iar acest lucru se aplică și produselor Paula’s Choice. Iată intervalele de pH obișnuite pentru categoriile majore de produse de îngrijire a pielii:
Produs de curățare: pH 4,5-7
Tonere: pH 5-7
Protecție solară: pH 5–7,5
Exfolianți AHA și BHA: pH 3,2–3,9 (între 3 și 4 considerat cel mai eficient)
Creme hidratante: pH 5-7
Seruri: pH 4-6
Produse cu vitamina C (acid ascorbic): pH 2,8–3,5
Produse cu retinol: pH 4-6,6
Suntem deseori întrebați dacă este în regulă să folosim produse cu valori diferite de pH, cum ar fi aplicarea unei creme hidratante peste un exfoliant AHA sau BHA. Unele persoane își fac griji că acest lucru face ca unul sau ambele produse să nu acționeze corect deoarece produsele cu pH diferit ar putea intra în conflict. Îngrijorarea cu privire la această interacțiune îi determină pe mulți oameni să așteapte 5-10 minute sau mai mult după aplicarea fiecărui produs.
Nu trebuie să aștepți mai mult de câteva secunde între aplicările de produse, este nevoie doar să aștepți până când produsul aplicat s-a absorbit în piele, apoi poți continua cu aplicarea următorului produs. Singurul moment când este nevoie să aștepți câteva minute este după aplicarea cremei de zi cu protecție solară, înainte de aplicarea machiajului, pentru a nu afecta stratul uniform de protecție solară.
Motivul pentru care nu trebuie să aștepți este că, odată stabilit nivelul de pH al unui produs pe bază de apă, acesta va rămâne în intervalul respectiv chiar și atunci când este aplicat după sau înainte de alte produse.
Acest lucru se datorează ingredientelor pe care chimiștii le folosesc pentru a stabiliza nivelul de pH al produselor. Stabilizatoarele de pH sunt suficient de puternice pentru a menține produsul în intervalul dorit, indiferent de ce aplici în același timp.
Este mult mai ușor să dezechilibrezi pH-ul pielii decât pH-ul produselor de îngrijire. Pentru a schimba semnificativ pH-ul produsului ar trebui să adaugi multă apă (ceea ce înseamnă mai mulți ioni de hidrogen) și căldură, pe o perioadă de mai multe zile.
Ce legătură are căldura cu pH-ul?
pH-ul unui produs se poate schimba odată cu temperatura. Pe măsură ce temperatura crește, apa dintr-o soluție produce mai multe molecule de hidrogen. În mod surprinzător, o creștere mare a temperaturii nu schimbă pH-ul atât de mult. De exemplu, pH-ul apei la 25 de grade este 7 (neutru), iar atunci când temperatura crește la 50 de grade, pH-ul scade la 6,6 – acesta este un exemplu de temperatură extremă.
În condiții de utilizare normală, este imposibil din punct de vedere chimic ca un produs cu pH mai mare să facă un produs cu pH mai mic ineficient, iar inversul este, de asemenea, valabil. Te poți bucura de beneficiile vizibile pe care le oferă toate aceste ingrediente, fără să aștepți între aplicări!
Recent au existat îngrijorări că spălarea pielii cu apa obișnuită de la robinet poate perturba pH-ul pielii și că ar trebui să folosești apă minerală îmbuteliată. Problema se bazează pe faptul că apa de la robinet are pH 7 și este percepută ca fiind prea mare pentru pH-ul pielii de 4,7-5,5. Afirmația ar spune că, deoarece apa minerală are pH 5,5, este mai compatibilă cu pielea.
Deși acest lucru pare rezonabil, apa de la robinet nu este o problemă din următoarele motive: în primul rând, cele mai multe ape minerale nu au pH 5,5 ci un pH între 3 și 4. Chiar dacă apa carbogazoasă ar avea pH 5,5, este mai mare decât pH-ul natural al pielii.
În al doilea rând, un pH neutru 7 (apa de la robinet) perturbă mai puțin pH-ului natural al pielii decât orice alt pH. Pe scurt, este în regulă să folosești apă simplă de la robinet!
Mai importantă este duritatea apei decât pH-ul apei de la robinet pentru spălarea pielii – apa dură conține minerale și alte molecule care în timp pot afecta pielea, însă pentru scăderea durității apei poți lua în considerare un filtru sau alte soluții pentru dedurizarea apei.
Surse:
Current Problems in Dermatology, August 2018, pag. 1-10
The Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology, Iulie 2017, pag. 33-39
Acta Dermato-Venereologica, Martie 2013, pag. 261-269
Photochemistry and Photobiological Sciences, Aprilie 2010, pag. 578-585
International Journal of Cosmetic Science, Octombrie 2006, pag. 359-370
Skin Pharmacology and Physiology, Iulie 2006, pag. 296-301
Folding and Design, August 1998, pag. 285-291