15% reducere la SPF + cadouri pentru clienții logați în cont Detalii ofertă
Intră în cont Coș 0

Nu ai niciun produs în coș.

Categorii

Ce sunt retinoizii și ce beneficii aduc pielii?

Ce sunt retinoizii?

Retinoizii sunt derivați ai vitaminei A, un antioxidant și nutrient necesar pentru a avea o piele sănătoasă. Vitamina A are peste 70 de ani de cercetare care demonstrează capacitatea sa de a ajuta la îmbunătățirea sănătății și aspectului pielii. Mai mult, continuă să apară noi cercetări care extind beneficiile sale.

Gândește-te la „retinoid” ca la un termen generic folosit pentru a acoperi toate formele de vitamina A, de la retinol până la retinaldehidă.

În esență, retinoizii sunt ingrediente cell-communicating care stimulează pielea, făcând-o să se reînnoiască și să fie sănătoasă și tânără. Acest lucru este important deoarece, pe măsură ce îmbătrânim, procesul de reînnoire celulară încetinește, ducând la schimbări vizibile legate de vârstă.

Totuși, nu există doi retinoizi la fel, deoarece pot varia în potență. Pielea poate fi puțin pretențioasă: pentru ca aceasta să „accepte” un retinoid el trebuie să treacă printr-un proces de conversie enzimatică și să se descompună în acid retinoic. De exemplu, palmitatul de retinil necesită trei etape de conversie pentru a deveni acid retinoic, retinolul necesită două, iar retinaldehida una. Cu cât un retinoid necesită mai puține etape de conversie, în general, cu atât este mai potent.

Retinoizii sunt cunoscuți și pentru culoarea lor intensă, naturală, de la galben la portocaliu. Dar nu îți face griji, vitamina A este pur și simplu în mod natural colorată.

produse cu retinoizi

Cum funcționează retinoizii?

Retinoizii sunt ingrediente cell-communicating care acționează în piele într-un mod complex. După ce se transformă în acid retinoic, aceștia dau pielii instrucțiuni pentru a îndeplini anumite sarcini. Printre aceste sarcini se numără stimularea regenerării celulare și convingerea pielii să creeze substanțe care ajută la promovarea fermității. Retinoizii funcționează și ca antioxidanți, protejând pielea de efectele factorilor de stres din mediu, cum ar fi razele UV și poluarea.

Care sunt beneficiile retinoizilor?

Retinoizii sunt adesea lăudați pentru proprietățile lor anti-aging, dar acest grup de ingrediente are mult mai multe beneficii pentru piele. Deși variază în funcție de structură și de modul în care pielea le gestionează, majoritatea retinoizilor sunt cunoscuți pentru:

  • Reducerea aspectului liniilor fine și al ridurilor.
  • Îmbunătățirea vizibilă a fermității stimulând producerea de substanțe care promovează o piele mai tânără și care susțin vizibil structura pielii.
  • Reducerea erupțiilor și a porilor congestionați, fiind potriviți în special pentru pielea predispusă la acnee. Unii retinoizi ajută, de asemenea, la prevenirea blocării porilor, deoarece pot contribui la echilibrarea producției de sebum.
  • Ameliorarea aspectului porilor dilatați.
  • Combaterea nuanței neuniforme și petelor care apar din cauza daunelor solare, a îmbătrânirii și a erupțiilor cutanate.
  • Protejarea pielii împotriva deteriorării provocate de factori de stres externi. Necontrolată, această deteriorare poate provoca riduri, aspect tern și un ten neuniform.

Sunt retinoizii buni pentru piele?

Retinoizii reprezintă unul dintre cele mai cercetate grupuri de ingrediente cosmetice, cu o lungă istorie în ceea ce privește siguranța și eficacitatea. Dr. Hartman adaugă: „Tazarotenul este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni și mai eficienți retinoizi, în special pentru persoanele cu pielea închisă la culoare.”

Deși retinoizii sunt siguri, se recomandă evitarea lor (în special a tretinoinului) în timpul sarcinii sau alăptării, deoarece expunerea excesivă la retinoizi poate fi dăunătoare în această perioadă. Dr. Hartman explică în continuare: „Nu există dovezi care să susțină acest lucru atunci când ne referim la retinoizii topici. Aceste informații provin din studii privind isotretinoin oral și din studiile inițiale despre tazaroten, când a fost aprobat pentru psoriazis și folosit pe suprafețe mari de piele cu o barieră cutanată compromisă.” Cu toate acestea, indicația este de a-l evita în timpul sarcinii.

Majoritatea celor care folosesc retinoizi nu au probleme dacă aleg un retinoid care se potrivește tipului lor de piele și obiectivelor lor. Cu toate acestea, fiind ingrediente active potente, retinoizii pot cauza efecte secundare, inclusiv:

  • Roșeață pe tenul deschis la culoare și culoare violetă pe tenul închis la culoare, acolo unde a fost aplicat retinoidul.
  • Uscăciune și/sau descuamare.
  • Sensibilitate, mâncărime sau senzație de strângere.
  • Căldură asemănătoare arsurii solare, cu sau fără roșeață.

Dacă te confrunți cu oricare dintre situațiile de mai sus, ai câteva opțiuni:

  1. Scade frecvența de aplicare, de exemplu, în loc de o dată pe zi, încearcă de trei ori pe săptămână.
  2. Experimentează aplicarea unui retinoid cu concentrație moderată sau mai scăzută și observă cum reacționează pielea, dacă tu consideri că problema este concentrația produsului cu retinoid. Reține că unii retinoizi au încă un impact puternic și la concentrații scăzute, așa că nu trebuie să îți faci griji cu privire la rezultate mai puțin vizibile.
  3. Încearcă metoda „sandwich”, care constă în aplicarea unui retinoid între două straturi de ser sau cremă hidratantă și calmantă.

Când ar trebui să începi să folosești retinoizii

Se recomandă începerea folosirii retinoizilor în scop anti-aging după douăzeci de ani, deoarece atunci începe să încetinească procesul natural de regenerare celulară a pielii și capacitatea acesteia de a produce substanțe care o mențin fermă. Folosirea retinoizilor înainte de douăzeci de ani pentru beneficii anti-aging nu are prea mult sens, deoarece pielea funcționează încă într-un mod sănătos.

Excepția: adolescenții pot lua în considerare retinoizii pentru a trata pielea predispusă la erupții. Cel mai bine este să consulți un medic dermatolog pentru o rețetă sau pentru a discuta opțiunile de retinoizi fără prescripție medicală dacă te confrunți cu erupții persistente în adolescență.

Cum se folosesc retinoizii

Recomandăm includerea retinoizilor în rutina de îngrijire de seară, deoarece aceștia pot crește sensibilitatea pielii la razele UV. Mai întâi curăță, aplică toner apoi, continuă restul rutinei de îngrijire a pielii în ordinea consistenței texturii de la cea mai fluidă la cea mai emolientă, inclusiv produsul cu retinoizi. În cele din urmă, încheie rutina de seară cu o cremă hidratantă pentru repararea barierei pielii și aplică în fiecare dimineață o cremă cu SPF 30 sau mai mare.

Când încorporezi retinoizii în rutina de îngrijire a pielii, începe cu 2-3 aplicări pe săptămână. După ce pielea se adaptează, crește frecvența la o dată sau de două ori pe zi, în funcție de toleranța pielii. De asemenea, acordă atenție ambalajului. Retinoizii sunt antioxidanți și, prin urmare, foarte sensibili la lumină și aer. Așadar, formula trebuie să fie în recipiente etanșe și opace pentru a rămâne sigură și eficientă. Evită complet retinoizii în borcane de sticlă!

Tipuri de retinoizi

O mulțime de tipuri de retinoizi apar în produsele de îngrijire a pielii fără prescripție medicală și în cremele, loțiunile și gelurile eliberate pe bază de rețetă. După cum am menționat anterior, retinoizii variază foarte mult în funcție de structura, concentrația și procesul lor de conversie. Așadar, hai să analizăm mai jos cei mai populari retinoizi topici.

Retinol

Retinolul este unul dintre cei mai cunoscuți și utilizați retinoizi în îngrijirea pielii. Pentru a acționa asupra pielii, trebuie să treacă prin două etape de conversie: mai întâi în retinaldehidă, apoi în acid retinoic, forma activă care influențează comportamentul celulelor pielii. Din acest motiv, acționează mai lent decât retinaldehida sau tretinoinul, dar este, în general, o opțiune mai ușor de introdus într-o rutină cosmetică.

Retinolul este apreciat în special pentru beneficiile sale anti-aging. Ajută la reducerea aspectului liniilor fine și ridurilor, susține fermitatea pielii, îmbunătățește textura neuniformă și contribuie la un aspect mai luminos și mai uniform al tenului. De asemenea, poate fi util pentru porii blocați, aspectul porilor dilatați și semnele lăsate de erupții, deoarece ajută pielea să se reînnoiască într-un mod mai eficient.

Acest retinoid este disponibil fără prescripție medicală și este folosit în mod obișnuit în produse cosmetice în concentrații care pot varia de la niveluri reduse 0.01%, potrivite pentru începători, până la concentrații mai ridicate de până la 1%. Deși este considerat sigur pentru piele, poate provoca uscăciune, descuamare sau sensibilitate, mai ales la început. De aceea, este important să fie introdus progresiv, în concentrații potrivite nivelului de toleranță al pielii, și să fie folosit întotdeauna împreună cu protecție solară în timpul zilei.

Retinaldehida

Retinaldehida (cunoscută și sub numele de retinal) este unul dintre cei mai populari și puternici retinoizi. Necesită o singură etapă de conversie pentru a acționa asupra pielii, ceea ce înseamnă că este mai puternică și mai rapidă decât retinolul. Studiile arată că acest lucru nu o face mai greu de tolerat decât retinolul, parțial datorită progreselor în abordările farmaceutice, cum ar fi încapsularea.

Încapsularea constă, în esență, în învelirea ingredientelor active într-un ingredient mai tolerabil, care permite ingredientului activ central să rămână stabil mai mult timp și să ajungă acolo unde trebuie în piele, prin eliberare treptată.

Retinaldehida nu este doar un erou anti-aging, care reduce aspectul liniilor fine și ridurilor, ci este utilă și pentru prevenirea porilor blocați, echilibrarea producției de sebum și îmbunătățirea aspectului pielii predispuse la erupții. Face acest lucru parțial datorită capacității sale de a compensa cauzele care stau la baza erupțiilor.

Retinaldehida este o opțiune excelentă pentru tine dacă nu ești mulțumit de rezultatele pe care le obții cu retinolul. De asemenea, este potrivită și pentru adulții care se confruntă simultan cu semne de îmbătrânire și erupții cutanate.

Acest retinoid puternic este considerat sigur pentru piele, este disponibil fără prescripție medicală și este utilizat în mod obișnuit în produse în concentrații între 0,05% și 0,2%.

Tretinoin

Tretinoin este versiunea sintetică a acidului retinoic, ceea ce înseamnă că nu necesită conversie pentru a acționa asupra pielii și este cel mai puternic retinoid. Este uneori denumit și acid retinoic all-trans.

Datorită potenței sale, este disponibil doar pe bază de prescripție medicală. Este standardul de aur când vine vorba de îngrijire anti-aging și erupții. Nu numai că ajută la reducerea liniilor fine, ridurilor, petelor, dar ajută și la promovarea fermității, îmbunătățirea texturii, luminozitate și, bineînțeles, la tratarea erupțiilor. Este retinoidul eliberat pe bază de rețetă pentru tenul cu probleme persistente, tenul predispus la erupții, cu daune solare și semne avansate de îmbătrânire.

Tretinoin este unul dintre cele mai studiate ingrediente active! Cu toate acestea, din cauza potenței sale, poate provoca sensibilitate. Pentru a combate acest lucru, asigură-te că ai o rutină de îngrijire a pielii blândă, fără parfum, care include alături de tretinoin un toner hrănitor, un ser calmant, o cremă hidratantă și un produs cu protecție solară.

Adapalena

Adapalena este un retinoid sintetic care nu se transformă în acid retinoic pentru că nu este nevoie. Acționează direct asupra pielii, trimițând semnale celulelor pielii pentru a o face să acționeze mai sănătos, mai eficient și pentru a opri blocarea porilor. Pentru mulți, este considerată o alegere excelentă atunci când se dorește combaterea erupțiilor, a tenului gras și a porilor dilatați.

Adapalena are câteva avantaje. În primul rând, în majoritatea țărilor o puteți găsi atât sub formă de gel de 0,1% fără prescripție medicală, dar și în concentrații mai mari (cum ar fi 0,3%) și în diferite forme de produse cu prescripție medicală. În al doilea rând, deși adapalena este un retinoid puternic care acționează asupra pielii fără a suferi vreo conversie, s-a dovedit a fi mai bine tolerată decât tretinoin (acidul retinoic).

Adapalenat de oleil

Adapalenatul de oleil (cunoscut și sub numele de Adapinoid®) este un retinoid sintetic de generația a treia. Este un precursor al adapalenei, un retinoid unic care acționează asupra pielii destul de diferit față de retinoizii tradiționali. Adapalenatul de oleil nu trebuie să se transforme în acid retinoic pentru ca pielea să poată interacționa cu el. În schimb, se transformă în adapalene, cu care pielea poate lucra direct.

Aplicat local, acest retinoid ajută la uniformizarea culorii și texturii pielii datorită capacității sale de a preveni apariția porilor dilatați și de a echilibra producția de sebum, ceea ce minimizează aspectul porilor. La fel ca majoritatea retinoizilor, adapalenatul de oleil are, de asemenea, beneficii anti-îmbătrânire cheie, inclusiv îmbunătățirea fermității și reducerea laxității pielii.

Adapalenatul de oleil este un retinoid excelent pentru cei cu probleme persistente ale pielii, ten gras sau pori blocați. Concentrații între 0,1% și 0,5% sunt recomandate pentru produsele de îngrijire a pielii fără clătire.

Curiozitate: Deoarece nu este o formă de retinol, nu are o culoare galben-portocaliu, ci alb-gălbui.

Retinoat de hidroxipinacolone

Retinoat de hidroxipinacolone (cunoscut și sub numele de retinoid granactiv, HPR) este un alt retinoid unic. Acesta se deosebește de alți derivați ai vitaminei A prin faptul că nu este o formă de retinol, ci acid retinoic în sine! Aceasta înseamnă că reușește să scurteze procesul de conversie și necesită un singur pas. Acest retinoid este relativ nou și mai stabil decât derivații mai vechi ai vitaminei A.

HPR are beneficii atât anti-îmbătrânire, cât și de reducere a porilor blocați. Este specializat în remedierea daunelor provocate de îmbătrânire asociate cu expunerea la soare, precum petele, textura aspră, liniile fine și ridurile.

Acest ingredient este o alternativă bună pentru cei care se confruntă cu sensibilitate atunci când folosesc acid retinoic (cunoscut și sub numele de tretinoin). Datorită structurii sale, poate avea un impact pozitiv asupra pielii în concentrații de până la 0,02%.

Propionat de retinil

Propionatul de retinil este o formă sintetică a vitaminei A. Este creat prin combinarea retinolului și a acidului propionic, un acid gras. Deși necesită trei conversii pentru a se transforma în acid retinoic, structura sa unică îi permite să aibă o perioadă mai lungă de eficacitate pe piele, făcându-l atât blând, cât și eficient.

Acesta păstrează majoritatea beneficiilor retinolului atunci când este aplicat pe piele, inclusiv reducerea aspectului liniilor fine și ridurilor, precum și a petelor și are capacitatea de a combate semnele de deteriorare legate de expunerea la soare.

Această formă de retinol este o alegere excelentă pentru pielea sensibilă care caută o alternativă la retinol sau retinaldehidă și este de obicei utilizată în formule în concentrații între 0,1% și 0,4%.

Palmitat de retinil

Palmitatul de retinil este un retinoid mai blând (necesită trei etape de conversie pentru a deveni acid retinoic) care acționează într-un ritm mai lent decât retinolul și retinaldehida. Este creat prin combinarea retinolului și a acidului palmitic, un acid gras.

Este frecvent utilizat ca antioxidant anti-aging și este o bună opțiune de retinoid dacă ai pielea uscată și sensibilă sau dacă ai semne precoce de îmbătrânire. Cercetările arată că este sigur pentru aplicare topică pe piele și este utilizat în mod obișnuit în produse în concentrații între 0,1% și 0,5%.

Curiozitate: aceasta este forma de vitamina A pe care pielea o stochează în mod natural pentru protecție.

Retinoizi cu prescripție medicală vs. retinoizi cosmetici

Retinoizii sunt disponibili în produse de îngrijire a pielii, eliberate pe bază de rețetă sau fără prescripție medicală. Diferența cheie dintre retinoizii disponibili fără prescripție medicală și cei disponibili doar pe bază de rețetă este potența acestora.

În general, retinoizii mai puternici sunt disponibili sub formă de rețetă (cum ar fi tretinoin, produsele cu adapalene cu concentrație mai mare și tazaroten), în timp ce retinoizii mai blânzi (cum ar fi retinaldehida și retinolul) sunt disponibili fără prescripție medicală.

Retinoizii topici eliberați pe bază de rețetă tind să acționeze mai rapid, pur și simplu pentru că nu trebuie să petreacă timp pentru a se transforma în acid retinoic. Totuși, acest lucru nu înseamnă că retinoizii eliberați fără prescripție medicală nu sunt eficienți!

Pe lângă retinoizii topici eliberați pe bază de rețetă, există și retinoizi orali eliberați pe bază de rețetă, cum ar fi isotretinoin, care ajută în cazurile de acnee severă. Retinoizii orali sunt mai puternici decât retinoizii topici și sunt prescriși doar în cazuri grave de afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea chistică sau nodulară sau cazurile de acnee care nu au răspuns favorabil la nimic altceva.

Se pot folosi retinoizii împreună cu alte ingrediente active?

Da, poți folosi retinoizii împreună cu alte ingrediente active. Ideea că nu poți face acest lucru se bazează pe dezinformare și cercetări învechite. Cu toate acestea, este esențial să monitorizezi răspunsul pielii tale atunci când introduci noi ingrediente active – nu toată lumea tolerează stratificarea exfolianților cu retinoizi. Folosirea retinoizilor și a exfolianților chimici, precum BHA și AHA, fie stratificați, fie aplicați seara, alternativ, poate aduce rezultate vizibile.

Mulți cred că folosirea acestor două ingrediente unul peste altul poate duce la o exfoliere excesivă a pielii, însă este un mit că retinoizii exfoliază pielea; ei pur și simplu încurajează regenerarea celulară normală.

Includerea vitaminei C și a retinoizilor în aceeași rutină de îngrijire a pielii nu este ceva de evitat, ci mai degrabă o rețetă pentru protecția împotriva daunelor provocate de mediu. Ambele ingrediente sunt antioxidante și acționează pentru a combate agresorii externi precum poluarea și razele UV, care pot provoca daune pro-îmbătrânire pielii.

Niacinamide este un ingredient care întărește bariera cutanată și ajută la calmarea pielii. Folsoirea niacinamidei într-o rutină cu retinoizii poate ajuta pielea să tolereze mai bine retinoizii, reducând o parte din sensibilitatea pe care o pot avea unele persoane. Atât niacinamide, cât și retinoizii au, de asemenea, proprietăți anti-îmbătrânire, precum și potențialul de a echilibra producția de sebum și de a reduce aspectul porilor dillatați. Folosirea celor două împreună le permite să se completeze reciproc într-un mod care nu va dăuna pielii.

Sfaturi și trucuri despre retinoizi

Retinoizii funcționează cel mai bine atunci când sunt incluși într-o rutină de îngrijire a pielii care prioritizează protecția solară și este plină de antioxidanți și ingrediente regeneratoare pentru piele, cum ar fi ceramidele, ectoina și acidul hialuronic. O cremă cu protecție solară SPF 30+ cu spectru larg pe care o reaplici la fiecare două ore atunci când ești expus la razele UV este esențială. De asemenea, se recomandă purtarea de pălării cu boruri largi, ochelari de soare cu protecție UV400, haine cu factor de protecție UV (UPF 50+).

În cele din urmă, este important să ne amintim că îngrijirea pielii necesită o abordare complexă pentru rezultate vizibile și o sănătate optimă a pielii. Retinoizii sunt completări strălucite la această abordare, esențiali atunci când sunt folosiți în siguranță și responsabil.

Referințe pentru aceste informații:

American Journal of Clinical Dermatology, Ianuarie 2022, pag. 69-81
European Handbook of Dermatological Treatments, Octombrie 2023, pag. 1,741-1,761
Nutrients, Iulie 2022, pag. 1-12
Advances in Dermatology and Allergology, August 2019, pag. 392-397
British Journal of Dermatology, Octombrie 2023, Pag. i17-i23
Dermatology and Therapy, Iunie 2017, pag. 293-304
The Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology, Septembrie 2021, pag. 33-40
Pharmaceuticals, August 2020, pag. 1-22
Photochemistry and Photobiology, Noiembrie 2023, ePublication
Journal of Cutaneous Medicine and Surgery, Ianuarie 2022, pag. 71-78
U.S. Food and Drug Administration, Webpage, Accessed Martie 2024
Therapeutics and Clinical Risk Management, August 2007, pag. 621-624
The Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology, Noiembrie 2011, pag. 22-29
Journal of the German Society of Dermatology, Decembrie 2008, pag. 1023-1031
Drug Design, Development and Therapy, August 2023, pag. 2573-2591
Journal of the American Academy of Dermatology, Martie 2022, pag. S27-S37
Journal of the American Academy of Dermatology, Septembrie 2022, pag. AB16
Canadian Family Physician, June 2011, pag. 665-667

Produse recomandate

  • Anulează
    Toate tipurile de ten
    Piele ternă / Anti-Aging / Riduri / Pori dilatați / Erupții / Acnee
    • Tratament cu 0.1% retinaldehidă
    • Estompează semnele de îmbătrânire
    • Reduce porii dilatați și erupțiile
    - +
  • Anulează
    Toate tipurile de ten
    Piele ternă / Anti-Aging / Hiperpigmentare
    • Ser cu 5% niacinamide și hexylresolcinol
    • Reduce primele semne de îmbătrânire
    • Restabilește luminozitatea
    - +
  • Anulează
    Toate tipurile de ten
    Anti-Aging / Riduri / Hiperpigmentare / Pori dilatați / Erupții
    • Tratament cu 0.3% retinol și 2% bakuchiol
    • Estompează semnele de îmbătrânire
    • Reduce petele și porii dilatați
    - +
  • Gramaj50 ml
    Toate tipurile de ten
    Piele ternă / Anti-Aging / Riduri / Deshidratare
    • Cremă hidratantă cu retinol, ceramide, vitamina C
    • Îmbunătățește textura și culoarea pielii
    • Reduce semnele de îmbătrânire
    - +

    În stoc

  • Gramaj118 ml
    Toate tipurile de piele
    Anti-Aging / Erupții / Keratosis Pilaris
    • Loțiune pentru corp cu retinol
    • Reduce semnele de îmbătrânire
    • Uniformizează culoarea pielii
    - +

    În stoc

  • Gramaj15 ml
    Toate tipurile de ten
    Piele ternă / Anti-Aging / Riduri
    • Cremă anti-aging pentru zona ochilor
    • Reduce liniile fine și ridurile
    • Îmbunătățește fermitatea pielii
  • Anulează
    Toate tipurile de ten
    Anti-Aging / Hiperpigmentare / Pori dilatați / Erupții / Acnee
    • Tratament cu 1% retinol și peptide
    • Estompează semnele de îmbătrânire
    • Îmbunătățește culoarea și textura
    - +
  • Anulează
    Toate tipurile de ten
    Anti-Aging / Riduri / Hiperpigmentare
    • Ser cu retinol și vitamina C
    • Estompează semnele de îmbătrânire
    • Uniformizează culoarea pielii
    - +
  • Gramaj30 ml
    Ten uscat
    Anti-Aging / Roșeață / Deshidratare
    • Ser cu antioxidanți și retinol
    • Repară și previne deshidratarea
    • Întărește bariera pielii
    - +

    În stoc